Arhive categorii: Stiri imobiliare

Războiul prețurilor: apartamente vechi vs. apartamente noi

Este de așteptat ca „dominația” blocurilor construite înainte de Revoluție să fie doar o situație temporară.

În momentul de față, o privire asupra pieței rezidențiale autohtone ilustrează o situație paradoxală: prețurile apartamentelor vechi sunt foarte apropiate – și, în unele cazuri, chiar mai mari – decât cele solicitate pentru unitățile locative nou-construite. O analiză comparativă realizată de Imobiliare.ro pe cele două segmente de piață arată că această anomalie este mai accentuată în orașele secundare ale țării.

vedere panoramica

Această situație ține în mare măsură de structura ofertei disponibile pe piață. O primă explicație este că, dat fiind faptul că au fost primele construite, blocurile vechi beneficiază, de regulă, de un amplasament mai bun, chiar în interiorul aceluiași cartier – sunt situate stradal, au acces mai facil la mijloacele de transport în comun, obiective culturale (în cazul zonelor centrale), magazine, școli etc. Construcția de blocuri noi, pe de altă parte, este foarte limitată de disponibilitatea loturilor pentru construcții, astfel că terenurile achiziționate de investitori sunt, de fapt, ceea ce a rămas în urma dezvoltărilor rezidențiale tradiționale (și a putut fi achiziționat la un preț acceptabil). Nu în ultimul rând, oferta actuală de pe segmentul nou este reprezentată în bună măsură de apartamente construite în perioada de boom, unde accesul a fost pus pe volum și mai puțin pe un concept, iar stocul de apartamente s-a acumulat în criză. Continuă să citești

Vânzătorii au crescut prețurile în prima lună din toamnă

Luna septembrie a dus la o majorare a pretențiilor vânzătorilor de apartamente (noi și vechi) la nivel național, tendință resimțită în majoritatea marilor orașe analizate.

dreamstime_s_12513297_euroÎn septembrie, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat un avans de 1,7%, de la 1.028 de euro pe metru pătrat util, la finele lui august, până la 1.045 de euro pe metru pătrat. De remarcat este că, deși în 2016 au fost consemnate până acum și trei luni de ieftiniri (dintre care cele mai importante în mai și august), valoarea actuală este cu 8,4% mai mare decât cea solicitată în perioada similară a anului trecut (respectiv 964 de euro pe metru pătrat util). Interesant este că, de data aceasta, Cluj-Napoca nu mai conduce în clasamentul celor mai mari scumpiri la 12 luni, fiind surclasat de Timișoara.

București: În Capitală, apartamentele s-au scumpit în ultima lună cu 1,9%, de la 1.123 la 1.144 de euro pe metru pătrat; diferența față de nivelul atins în septembrie anul trecut (respectiv 1.086 de euro pe metru pătrat) este de 5,3%. Față de finele lui august, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.059 la 1.062 de euro pe metru pătrat), iar cele din blocurile noi cu 3,3% (de la 1.163 la 1.201 euro pe metru pătrat). Continuă să citești

Competiția Cluj – Timișoara, faza pe apartamente. Cum evoluează prețurile în cele două mari centre economice ale României

Proprietarii continuă să crească prețurile solicitate pentru apartamentele din Cluj-Napoca, dar în analiza lunară a portalului Imobiliare.ro apare și o (parțială) noutate: prelucrând datele din luna septembrie, se constată că, de data aceasta, Cluj-Napoca nu mai conduce în clasamentul celor mai mari scumpiri la 12 luni, orașul fiind surclasat de Timișoara, viitoare Capitală Culturală 2021. Cu toate acestea, capitala Transilvaniei rămâne cel mai scump oraș din țară, depășind chiar și Bucureștiul, la valoarea medie a prețurilor de apartamente, care, oricum, a crescut cu 9,5% față de acum un an.

“Luna septembrie a dus la o majorare a pretențiilor vânzătorilor de apartamente (noi și vechi) la nivel național, tendință resimțită în majoritatea marilor orașe analizate. Astfel, în ultimele 30 de zile, IndiceleImobiliare.ro a înregistrat un avans de 1,7%, de la 1.028 de euro pe metru pătrat util, la finele lui august, până la 1.045 de euro pe metru pătrat. De remarcat este că, deși în 2016 au fost consemnate până acum și trei luni de ieftiniri (dintre care cele mai importante în mai și august), valoarea actuală este cu 8,4% mai mare decât cea solicitată în perioada similară a anului trecut (respectiv 964 de euro pe metru pătrat util). Interesant este că, de data aceasta, Cluj-Napoca nu mai conduce în clasamentul celor mai mari scumpiri la 12 luni, fiind surclasat de Timișoara”, arată reprezentanții Imobiliare.ro

Continuă să citești

Top 10 cartiere clujene după valoarea cumulată a vânzărilor de case

Cartierul Andrei Mureșanu a generat, în 2015, vânzări de case în valoare totală de 7,52 milioane de euro.

Cluj NapocaÎn 2015, în Cluj-Napoca au fost tranzacționate, în total, 432 de case, iar valoarea totală a acestor tranzacții s-a ridicat la 51,4 milioane de euro, potrivit studiului ”Tranzacții Imobiliare Cluj-Napoca 2015”, realizat de compania Veridio pe baza datelor centralizate de Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca. Aproximativ 55% din caloarea tranzacțiilor a fost generată de cartierele Europa, Mănăștur, Andrei Mureșanu, Gheorgheni, Centru, Borhanci și Iris. Continuă să citești

Toamna imobiliară la Cluj: “Sunt puține construcții noi care se finalizează și în care să mai existe apartamente disponibile”

Prețurile din oferte trec de 1.000 de euro/mp, iar dezvoltatorii construiesc mai departe. Care sunt cele mai populare zone, cele mai ieftine și cele mai scumpe?

“Cele mai căutate cartiere rămân cele clasice, tendința actuală arată că mulți dintre cei care vor să cumpere locuințe preferă să plătească o sumă mai mare pentru construcții noi în cartiere vechi decât să meargă pe zonele noi, cum ar fi cele din sudul orașului, Bună Ziua-Europa”, arată Cătălin Rus, reprezentantul departamentului rezidențial al REMS Imobiliare. Prețurile fluctuează foarte mult în acest moment, completează acesta; astfel, dacă pe Aurel Vlaicu găsești construcție finalizată (la plata cash) cu 1000 euro/mp, la numai 1 km distanță prețul e deja 1200-1300 euro/mp- în Gheorgheni, zona facultăților de Științe Economice. “Locația, locația, locația” – dintotdeauna cel(e) mai important(e) element(e) în stabilirea valorii locuinței (și nu numai): potențialii cumpărători țin la acces, servicii, circulații, zone verzi. În Gheorgheni, prețurile ajung la 1350-1500 euro/mp. “În perioada următoare vor apărea câteva imobile noi în zonele constituite ale orașului și prețurile se vor situa în jur de 1000 euro/mp”, spune Rus.

Continuă să citești

Cum au evoluat prețurile cerute pe apartamentele din Cluj în “luna concediilor”

Luna august a marcat o scădere a pretențiilor proprietarilor de locuințe în marile orașe ale țării. Sunt și două excepții, iar Clujul e printre ele. Datele apar în analiza aferentă ultimei luni de vară a Imobiliare.ro și se bazează pe prețurile cerute în ofertele intermediate de portal.

“August, luna concediilor, este recunoscută în mod tradițional pentru activitatea de tranzacționare mai scăzută din imobiliare; pe fondul acestei tendințe, amplificate anul acesta de dificultățile de finanțare, în ultimele 31 de zile a avut loc o ajustare în jos a prețurilor locuințelor”, explică reprezentanții Imobiliare.ro. Astfel, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din întreaga țară a scăzut cu 0,7%, de la 1.035 la 1.028 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 8,2% mai mare decât consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 950 de euro pe metru pătrat util. Tendința generală de ieftinire nu a afectat însă toate marile orașe analizate. “Timișoara și Clujul au înregistrat creșteri, în special pe fondul dinamicii mari a segmentului nou din piața rezidențială”, au completat reprezentanții Imobiliare.ro.

În Cluj-Napoca, așteptările vânzătorilor au crescut cu 0,8% în august (de la 1.214 la 1.224 de euro pe metru pătrat util) și cu 11% față de perioada similară a anului trecut (de la 1.103 euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat cu 0,3% (de la 1.249 la 1.253 de euro pe metru pătrat), iar cele noi cu 1% (de la 1.164 la 1.176 de euro pe metru pătrat). Continuă să citești

Prețurile apartamentelor, din nou pe creștere?

Spre deosebire de luna iunie, în iulie tendința de scumpire a fost resimțită și în marile orașe.

Ne aflăm în plin sezon estival, perioada tradițională a concediilor, în vreme ce piața locuințelor se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește obținerea finanțărilor, din două direcții: majorarea avansurilor pentru creditele ipotecare standard și epuizarea treptată a fondurilor pentru programul Prima Casă. În ultima lună, majorarea pretențiilor vânzătorilor de apartamente relevă însă optimismul acestora.

Bucuresti vara

Astfel, la nici trei luni de la intrarea în vigoare a legii dării în plată, piața rezidențială autohtonă tinde să revină pe un făgaș ascendent al prețurilor. În luna iulie, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere de 1,5% a sumei medii solicitate la nivel național pentru apartamentele disponibile spre vânzare (noi și vechi), de la 1.020 la 1.035 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna precedentă, această tendință se resimte și în marile orașe ale țării, inclusiv în București. Față de perioada similară a anului trecut, prețurile actuale sunt, per ansamblu, cu 9,6% mai ridicate. Continuă să citești

Atenție, cresc chiriile!

Datele Imobiliare.ro semnalează, înainte de începerea anului universitar, o tendință clară de majorare a chiriilor în marile orașe ale țării.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-image-real-estate-market-male-hands-around-house-made-euro-banknotes-concept-image31110846Analiza ia în calcul apartamentele cu una, două și trei camere și compară prețurile medii solicitate în iulie 2016 cu valorile consemnate în ianuarie 2016 și iulie 2015. Dintre cele patru centre universitare analizate, cele mai accesibile locuințe pot fi găsite în Timișoara (garsoniere și trei camere) și Iași (două și trei camere).

Cluj-Napoca:

Orașul de pe Someș se situează pe primul loc atât în clasamentul celor mai mari chirii solicitate în prezent de proprietari (excepție făcând aici segmentul garsonierelor, unde este surclasat de București), cât și în cel al scumpirilor consemnate la șase și la 12 luni, conform Imobiliare.ro. Astfel, prețul mediu pentru o garsonieră se situează la 200 de euro pe lună, cu 11% mai mult decât în ianuarie anul acesta, dar și decât în iulie anul trecut (când era de 180 de euro pe lună). Cele mai mari creșteri au avut loc însă în cazul apartamentelor cu două camere – o astfel de locuință poate fi închiriată acum cu 330 de euro pe lună, cu 14% mai mult decât în ianuarie și cu 32% mai mult decât anul trecut (când ajungea la 290 și, respectiv, la 250 de euro pe lună). Un apartament cu trei camere, pe de altă parte, are momentan o valoare medie de listare de 420 de euro pe lună, cu 20% mai mult față de începutul lui 2016, dar și față de vara lui 2015 (când se situa la un nivel de 350 de euro pe lună). Continuă să citești

Intre vechi sau nou pe segmentul rezidential

Pe o piata imobiliara dinamica in care constructiile noi castiga din ce in ce mai mult teren , alegerea locuintei ideale necesita o analiza complexa care sa cuprinda atat avantajele , cat si dezavantejele atunci cand alegi o locuinta intr-un imobil vechi sau doresti sa te orientezi catre imobilele finalizate in ultimii ani.

Daca doresti ca locuinta pe care o vei achizitiona sa se afle intr-o locatie consacrata, cu acces usor la mijloacele de transport in comun , cu diverse facilitati aflate in proxima  vecinatate a imobilului spre care ti-ai indreptat atentia , spre exemplu gradinite, scoli, crese optiunea cea mai buna poate fi un apartament intr-unul dintre imobilele vechi construite in perioada anilor 70-90. Acestea in buna masura ofera o calitate superioara a constructiei in sine.   Pe de alta parte trebuie luate in considerare si anumite incoveniente atunci cand ne orientam spre imobile vechi : instalatiile sanitare si electrice vechi, pierderi de caldura prin peretii prost izolati, lipsa locurilor de parcare in cartierele aglomerate,  gradul de uzura tehnica, investitiile necesare in renovarea completa a locuintei sau in unele cazuri riscul seismic la care pot fi supuse acestea. 108601622_1_644x461_apartament-3-camere-ultrafinisat-zona-dorobantilor-cluj-napoca

In masura in care iti doresti un apartament intr-un imobil recent finalizat trebuie sa iei in considerare anumite neajunsuri   precum : uneori poti intalni materiale precare in izolatia fonica intre locuinte,  nu toti constructorii folosesc cele mai bune materiale de constructie, desi o crestere semnificativa a calitatii se poate observa,  infrastructura deficitara , drumuri neasfaltate, numar insuficient de mijloace de transport in comun sau chiar lipsa acestora, timpul pierdut cu transportul spre locuinta, scoli, gradinite sau locul de munca.  Pe de alta parte locuintele in imobile noi ofera preturi usor mai scazute ca si cele in blocurile vechi si ofera posibilitatea noului proprietar de a le finisa dupa bunul plac , existand in unele cazuri si posibilitatea recompartimentarii.

Continuă să citești

De ce cresc prețurile apartamentelor?

O analiză concentrată pe cele mai mari trei piețe imobiliare ale țării explică această evoluție.

În ultimele 12 luni, apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național au consemnat o tendință clar ascendentă, scumpindu-se, per ansamblu, cu 8%, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Chiar dacă într-o măsură diferită, trendul de creștere a fost resimțit în toate marile orașe ale țării.

http://www.dreamstime.com/stock-images-urban-landscape-aerial-cityscape-bucharest-district-image40024534

Pentru a ilustra dinamica cerere-ofertă și impactul acesteia asupra prețurilor, Imobiliare.ro a realizat, în baza datelor obținute cu ajutorul platformei Analize Imobiliare, o comparație între cele mai mari piețe imobiliare ale țării – București, Cluj-Napoca și Timișoara. Pretențiile mai ridicate ale proprietarilor au fost susținute de majorarea cererii, în vreme ce oferta (analiza ia în calcul oferta de apartamente vechi din cele trei piețe) a dat semne clare de scădere (cu o singură excepție).

București:
Cu o valoare medie de 1.126 de euro pe metru pătrat util, apartamentele disponibile spre vânzare în Capitală (noi și vechi) sunt cu 6,6% mai scumpe față de perioada similară a anului trecut, când ajungeau la 1.056 de euro pe metru pătrat. Acest avans vine pe fondul unei scăderi de 16% a volumului de anunțuri noi de vânzare apărute în piață pe segmentul apartamentelor în ianuarie-mai 2016 (comparativ cu intervalul similar din 2015), în timp ce nivelul cererii a crescut cu 9,2%. Ca volum, cel mai mare oraș al țării domină orașele secundare, având de cinci ori mai mulți (potențiali) cumpărători decât Clujul sau Timișoara. Continuă să citești