Arhive lunare: septembrie 2019

Prețurile apartamentelor s-au majorat din nou în august 2019: entuziasmul de dinaintea lunii septembrie?

În august 2019, prețurile solicitate pentru apartamentele (noi și vechi) disponibile spre vânzare s-au majorat atât la nivel național, cât și în toate centrele regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro.

Tendința generală de creștere poate fi pusă în legătură cu așteptarea că, în mod tradițional, luna septembrie aduce o „revigorare” a activității de tranzacționare pe piața rezidențială, atât pe segmentul închirierilor, cât și pe cel al vânzărilor. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, valoarea medie de listare pentru un apartament, fie el nou, fie vechi, a crescut cu 1,2%, de la 1.249 de euro pe metru pătrat util (la finele lunii iulie), la 1.264 de euro pe metru pătrat (la finele lui august). În toate marile orașe, majorări au avut loc atât pe segmentul vechi, cât și pe cel nou – cele din urmă au fost, însă, în general, mai semnificative.

Continuă să citești

Cele mai scumpe versus cele mai ieftine (tipuri de) apartamente: diferența poate fi de peste 20%!

Atunci când ești concentrat doar pe un anumit gen de proprietăți, poți scăpa cu ușurință din vedere faptul că unele tipuri de apartamente sunt mai scumpe, iar altele, mai ieftine.

„Cumperi mai mult, plătești mai puțin”. Nu este vorba, desigur, despre valoarea totală de achiziție a unui produs, ci de un raport cantitate-preț mai favorabil. Acest principiu, exploatat adesea în marketing, este valabil și în imobiliare. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, din punctul de vedere al prețului cerut pe metru pătrat util, garsonierele sunt mai scumpe decât toate celelalte tipuri de apartamente vechi în majoritatea marilor orașe. La polul opus, unitățile locative cu patru camere sunt, dimpotrivă, cele mai accesibile. În cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, ecartul dintre cele două extreme ale pieței poate depăși o pondere de 20%. Cea mai mare diferență poate fi observată în Timișoara, iar cea mai mică în Constanța.

Continuă să citești