Apartamentele se ieftinesc în București dar se scumpesc la Cluj, arată o analiză imobiliare.ro.
Apartamentele s-au ieftinit în luna mai cu aproape o jumătate de procent, 0,4% la nivel naţional faţă de luna anterioară, de la 1.228 la 1.224 euro pe metru pătrat în medie, după ce în aprilie acestea scăzuseră, de asemenea, cu 0,7%. „Tendinţa descendentă a pretenţiilor vânzătorilor nu a fost resimţită, însă, în toate cele şase mari oraşe monitorizate constant de Imobiliare.ro – doar două dintre acestea, anume Bucureştiul şi Constanţa, au consemnat ieftiniri”.
În Bucureşti, aşteptările vânzătorilor de apartamente din Capitală s-au diminuat, per ansamblu, cu 2% luna trecută, ajungând de la 1.330 la 1.304 euro pe metru pătrat util. În contextul în care suma medie solicitată pentru locuinţele din blocurile vechi s-a menţinut la aceeaşi valoare ca şi luna trecută, adică la 1.219 euro pe metru pătrat, tendinţa descendentă a preţurilor a fost dictată exclusiv de segmentul rezidenţial nou: unităţile locative din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale s-au ieftinit cu 3,4%, de la 1.408 la 1.360 de euro pe metru pătrat. Continuă să citești