Peisaj cu cifre în cel mai scump oraş din ţară pe piaţa rezidenţială: pretenţiile proprietarilor de apartamente au crescut cu aproape 70% în cinci ani


Vânzătorii de apartamente din capitala Transilvaniei au ajuns să ceară, în medie, 1.610 euro pe metru pătrat util în Trimestrul III din 2019, arată cel mai recent raport al platformei Imobiliare.ro. Diferenţa faţă de ceea ce se întâmpla în piaţă în urmă cu cinci ani e impresionantă: +68,7%.

În trimestrul al treilea din 2019, prețurile solicitate pentru proprietățile rezidențiale din România s-au apreciat, în medie, cu 3,2% față de trimestrul anterior, potrivit datelor centralizate de Analize Imobiliare. „Deși nu unul substanțial, acest avans este sensibil mai mare decât mediile de creștere consemnate în primele două pătrare ale anului și chiar în cele patru trimestre ale anului anterior. Important de menționat este însă că această accelerare a ritmului de creștere a prețurilor nu este resimțită în mod uniform la nivelul întregii țări”, menţionează analiza.

Dintre orașele cu peste 200.000 de locuitori din România, aceleași șapte centre regionale au avut, și în T3 2019, prețuri medii solicitate de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util pentru apartamentele disponibile spre vânzare. Cluj-Napoca ocupă în continuare primul loc în clasament (cu o medie de 1.610 euro pe metru pătrat util), fiind urmat de București (cu 1.380 euro pe metru pătrat), Timișoara (1.230 euro pe metru pătrat), Constanța (1.160 de euro pe metru pătrat), Brașov (1.130 de euro pe metru pătrat), Craiova (1.090 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, Iași (1.010 euro pe metru pătrat). De menționat că, dintre celelalte mari orașe cuprinse în clasament, Oradea se apropie foarte mult de pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat, pretențiile vânzătorilor ajungând aici la 990 de euro pe metru pătrat trimestrul trecut. În Ploiești, pe de altă parte, un apartament costă, în medie, 910 euro pe metru pătrat, în Galați, 900 de euro pe metru pătrat, iar în Brăila, 790 de euro pe metru pătrat. În ceea ce privește evoluția trimestrială a prețurilor din aceste mari orașe, de precizat este că majoritatea acestora s-au înscris pe o tendință ascendentă, creșterile fiind, în  majoritatea cazurilor, mai mici de 3%. Excepție face, în acest caz, doar Bucureștiul, care ocupă prima poziție în clasamentul scumpirilor – aici, pretențiile vânzătorilor s-au majorat cu 5,5% trimestrul trecut, în condițiile în care, în T2 2019, acestea consemnau o scădere de 0,8%. Pe următoarele locuri în top se situează Cluj-Napoca, cu un avans trimestrial de 2,7%, apoi Constanța (+2,2%) și, respectiv, Oradea (+1,7%). Și raportat la perioada similară a anului precedent evoluția prețurilor a fost una ascendentă în majoritatea marilor orașe analizate; excepție face, de data aceasta, doar Craiova, unde apartamentele sunt mai ieftine acum cu 1,4%. Urmare a evoluției de trimestrul trecut, cea mai mare marjă anuală de creștere, respectiv 7,2%, poate fi observată acum în București, acesta fiind urmat de Galați (+6,8%), Brașov (+6,7%), Brăila (+6,4%) și Cluj-Napoca (+6,2%)Cu un avans de 68,7% în ultimii cinci ani, Cluj-Napoca este orașul care a recuperat cel mai mult din scăderea provocată de recesiune, Capitala situându-se în continuare la o mare distanță, cu un plus de 38,3% (față de 31% în cele trei luni anterioare).

Clujul imobiliar pe cartiere şi zone

Diferența de preț dintre cea mai scumpă zonă din Cluj – Central/Ultracentral(1.940€) și cea mai ieftină zonă – Florești (890€) este de 1.050 de Euro pe metru pătrat. Raportat la zone, în orașul de pe Someș au avut loc, spre deosebire de Capitală, doar variații pozitive. Marjele de creștere au fost, însă, comparativ cu Bucureștiul, semnificativ mai reduse: cel mai mare avans, în cuantum de 5,5%, a avut loc în arealul central și ultracentral, la egalitate cu zona Someșeni. O creștere de preț de 4,7% a fost consemnată, de asemenea, în zona Gruia-Dâmbul Rotund-Gară-Bulgaria. În celelalte cartiere ale Clujului, creșterile de preț resimțite trimestrul trecut s-au situat sub pragul de 4%. Astfel, cele mai reduse variații au avut loc în cartierele Iris (+1,1%, până la 1.500 de euro pe metru pătrat), Florești (+1,1%, până la 890 de euro pe metru pătrat) și Grigorescu (1,6%, până la 1.600 de euro pe metru pătrat). Clasamentul zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Cluj-Napoca a rămas neschimbat: arealul central și ultracentral se situează, în  continuare, pe primul loc, cu o medie de preț de 1.940 de euro pe metru pătrat util (în creștere de la 1.840 de euro pe metru pătrat). Următoarele locuri sunt ocupate de Plopilor (unde așteptările vânzătorilor ajung la 1.860 de euro pe metru pătrat util), de Gheorgheni-Andrei Mureșanu (1.770 de euro pe metru pătrat util), dar și de Mărăști-Între Lacuri-Aurel Vlaicu (cu 1.640 de euro pe metru pătrat). La polul opus, cele mai ieftine apartamente pot fi găsite tot în localitățile limitrofe Florești și Baciu (1.050 de euro pe metru pătrat), acestea fiind urmate, la ceva distanță, de Someșeni (cu 1.270 de euro pe metru pătrat). În toate cartierele clujene, nivelul actual al prețurilor apartamentelor este mai ridicat decât cel consemnat în perioada similară a anului anterior. Cele mai semnificative creșteri anuale au avut loc, însă, în Iris (+13,6%), în zona centrală și ultracentrală (+13,2%), în Baciu (+9,8%), în Plopilor (+9,4%) și, respectiv, în Gruia-Dâmbul Rotund-Gară-Bulgaria (tot un plus de 9,4%). Cele mai mici marje anuale de creștere pot fi observate, pe de altă parte, în câteva zone mai noi ale orașului: Zorilor (+0,8%), Florești (+2,8%) și, respectiv, Someșeni (+3,4%).

Oferta de apartamente a crescut

Față de perioada similară a anului trecut, oferta totală de proprietăți rezidențiale disponibile spre vânzare în cele șase mari centre regionale ale țării (apartamente și case construite înainte de anul 2000) a fost, trimestrul trecut, cu 1,8% mai mare. O evoluție ascendentă la acest capitol poate fi observată în patru din cele șase orașe supuse analizei, în celelalte două având loc scăderi. Cel mai important avans anual al ofertei, anume 10,5%, poate fi observat în Iași, unde trimestrul trecut au existat 1.410 oferte disponibile spre vânzare. Creșteri mai temperate din acest punct de vedere au avut loc și în Cluj-Napoca (+6,3%, până la 2.640 de oferte) și Timișoara (+2,1%, până la 2.280 de anunțuri), în vreme ce, în București, care este și cea mai mare piață imobiliară din țară, avansul a fost de doar 0,5% (până la 7.560 de oferte). Pe de altă parte, scăderi ale numărului de proprietăți disponibile spre vânzare au avut loc în Constanța (-4,6%, până la 1.290 de oferte) și, respectiv, în Brașov (-1,6%, până la 1.160 de anunțuri).

În cel de-al treilea trimestru al anului în curs, interesul pentru achiziția de proprietăți rezidențiale în marile orașe ale țării a consemnat o marjă de creștere destul de importantă față de cele trei luni anterioare, notează analiza. Astfel, aproximativ 175.000 de potențiali cumpărători au căutat apartamente și case scoase la vânzare pe Imobiliare.ro în cele mai mari șase orașe ale țării – un avans de 5,4% față de al doilea pătrar din 2019. Comparativ cu perioada similară din 2018, volumul actual al cererii din aceste centre regionale este, per ansamblu, cu 16% mai mare, tendința de creștere putând fi observată în toate marile centre regionale analizate. De menționat este că, în toate cazurile, avansul anual consemnat de acest indicator a fost de două cifre: cea mai mare diferență  poate fi observată în Cluj-Napoca (+32%), orașul de pe Someș fiind urmat de Timișoara (+19%), Constanța (+18%), Iași (+16%), Brașov (+14%) și, respectiv, de București (+12%). În ceea ce privește numărul căutărilor de apartamente și case consemnate pe Imobiliare.ro, Bucureștiul se situează, în mod firesc, pe primul loc în clasament, la o distanță considerabilă de celelalte centre regionale – aici au avut loc 90.100 de căutări trimestrul trecut, în creștere de la 88.500 în cel anterior. Pe locul al doilea în clasament se situează Timișoara, de data aceasta la egalitate cu Cluj-Napoca, ambele cu 18.900 de căutări în perioada iulie-septembrie. Brașovul a trecut pe locul al treilea, devansând Constanța (cu 16.900 de căutări, față de 16.800), iar pe ultimul loc se clasează Iașiul, cu 13.600 de căutări.

Sursa: Actual de Cluj


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.