Cluj, județul din țară cu cele mai multe tranzacții imobiliare în decembrie, după București și Ilfov


Nu doar că e cea mai scumpă piață imobiliară din țară, dar chiar și cu cele mai mari prețuri pe metrul pătrat la nivel național, și cu cele mai mari scumpiri anul trecut, Clujul e județul din țară cu cele mai multe tranzacții imobiliare luna trecută, după capitala București și Ilfov.
Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară arată că în decembrie cele mai multe tranzacții imobiliare au avut loc în Capitală – aproape 13.000, Ilfov cu peste 5.700 și Cluj cu peste 5.200 de tranzacții. În total în decembrie au fost tranzacționate, în toată țara, peste 77.300 de imobile, cu peste 17.000 mai multe decât în luna precedentă, noiembrie, și cu aproape 27.000 mai multe decât în luna decembrie a anului precedent, 2019. De asemenea pe parcursul anului trecut au fost tranzacționate în total peste 602.800 de imobile, cu 62.625 mai mult față de anul precedent, 2019.

Menționăm că la Cluj majoritatea tranzacțiilor se fac cash, căci numărul ipotecilor, raportat la numărul tranzacțiilor imobiliare efectuate, e mult mai mic. Astfel, în decembrie numărul ipotecilor la nivel național a fost de 31.128, cu 4.227 mai mic față de decembrie 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 7.375, Ilfov – 2.706 și Timiș – 1.628.

Amintim, ieri portalul cu cele mai multe oferte imobiliare din țară, imobiliare.ro, a arătat că anul trecut prețurile la apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca au înregistrat cele mai mari creșteri din toate orașele mari din țară – cu mențiunea că este vorba de pretențiile proprietarilor, nu de prețul tranzacțiilor.

Sursa: Actual de Cluj


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.