Arhive categorii: REMS in presa

Un nou episod în ”războiul” vechi versus nou

Dezvoltatorii imobiliari au construit locuințe cu două camere ale căror suprafețe sunt mai mici decât cele ale apartamentelor similare din blocurile vechi.

aviatiei din sky towerDezvoltatorii au redus suprafața medie a apartamentelor cu două camere pe care le construiesc până la 49-50 metri pătrați, acestea fiind cu 5% mai mici decât apartamentele confort 1 construite în anii 1980, arată o analiză a companiei RealTime.

”Motivele pentru decizia de a construi mai multe apartamente de două camere este una strict legată de aspectul financiar. Limitarea pe care o impune cota de TVA de 5% la un preț maxim de 380.000 lei și puterea de cumpărare scăzută în anii de criză de după 2008 au impus pieței să găsească soluții low-cost pentru dezmorțirea procesului de vânzare a locuințelor deja construite și a celor ce urmează să fie construite”, declară Cristina Roșca, managing partner RealTime.

Continuă să citești

Top 10 județe în funcție de creditele pentru locuințe

Soldul creditelor în lei și-a continuat tendința ascendentă, în timp ce împrumuturile în valută au continuat să scadă. 

http://www.dreamstime.com/stock-photography-romanian-money-lei-image19732882În august, soldul creditelor pentru locuințe acordate în lei și-a continuat tendința crescătoare din ultimele luni, în timp ce împrumuturile în valută au scăzut, ca sold. Astfel, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României, în august, soldul creditelor pentru locuințe în lei în lei a ajuns la 15,2 miliarde de lei, față de 14,4 miliarde de lei în luna iulie. În cazul creditelor pentru locuințe în valută, soldul a ajuns la 33,2 miliarde de lei, comparativ cu 33,4 miliarde de lei în iulie 2015.

 

Continuă să citești

Analiză de piață; segmentul rezidențial Cluj-Napoca

ct1

Piaţa imobiliară pe segmentul rezidenţial în Cluj-Napoca a cunoscut o evoluţie puţin diferită faţă de trendul înregistrat la nivel naţional; dacă în cazul celorlalte orașe, prețurile au suferit scăderi majore, inclusiv la începutul anului 2015 cât și pe parcursul anului 2014, nu acelaşi lucru îl putem spune şi despre Cluj-Napoca.

Pentru o analiză cât mai apropiată de realitate a pieţei imobiliare clujene, este esenţială o diferenţiere zonală, între localitățile limitrofe și cartierele consacrate ale municipiului Cluj-Napoca. Astfel, în localități precum Floreşti, Apahida, Baciu, prețul pentru locuințe în imobile nou construite este situat în intervalul 500-600 Euro/mp, în timp ce, în cartierele consacrate precum Zorilor, Gheorgheni, A. Mureşanu, Bună Ziua prețurile depășesc 950-1050 euro/mp.

De ce au crescut preţurile?

Accesul tot mai facil la finanţări (ieftinirea costului pentru creditul imobiliar, precum Prima Casă, creditul Casa Mea de la BCR sau alte oferte similare) reprezintă unul dintre motivele pentru care preţurile apartamentelor au crescut în Cluj-Napoca, în intervalul ianuarie-decembrie 2014. De asemenea, dezvoltarea zonei IT&C şi alăturarea sintagmei ”Silicon Valley” de România municipiului Cluj-Napoca, au avut efecte şi pe piaţa imobiliară. În ultimii ani, acest sector de activitate a crescut în dublă dimensiune: pe de-o parte, companiile locale din domeniu s-au extins, iar pe de altă parte pe piaţa locală au intrat o serie de companii multinaţionale, oferind venituri angajaților peste salariul mediu la nivel național. Creşterea veniturilor celor care activează în acest sector au determinat apariţia unui profil de client relativ nou pe piaţa locală: clientul pretenţios, cu vârsta cuprinsă între 25-35 de ani, care este dispus să plătească pentru confort/zonă/acces.

O altă categorie de clienți pe piaţa imobiliară clujeană este reprezentată din clienţii-investitori. Aceştia achiziţionează proprietatea sau, în unele cazuri, chiar mai multe proprietăţi cu scopul închirierii ulterioare. Pentru astfel de achiziţii se caută zonele preferate de studenţi, în apropierea facultăţilor sau cele din zonele de birouri, pentru angajaţii multinaţionalelor.

Un alt motiv prin care se explică creşterea preţurilor la apartamente noi, este oferta limitată de terenuri disponibile pentru tranzacţii şi pretabile pentru construcţia de imobile rezidenţiale, în zone accesibile în ceea ce priveşte infrastructura.

Zonele populare

Din această cauză, proprietățile rezidențiale din zonele atractive ale oraşului, atât pentru viitori chiriaşi, cât şi pentru viitori locatari / proprietari – Centru, Gheorgheni, Zorilor, A.Mureşanu, Bună Ziua – au suferit creşteri consistente de preţ, care nu puteau fi anticipate în urmă cu 3-4 ani.

O atenţie sporită ar trebui să se acorde zonei adiacente complexului comercial/birouri Iulius Mall (cartierele Gheorgheni, Mărăşti), unde sunt amplasate de asemenea două mari facultăţi cu profil economic. În perioada imediat următoare, sunt anunţate aici mai multe proiecte rezidenţiale de anvergură, zona fiind una care a cunoscut o creştere importantă datorită complexului comercial, a facultăţilor, precum şi datorită prezenţei imobilelor de birouri, care acomodează companii multinaţionale / IT.

Targetul de clienţi este format în special din tineri cu vârste între 25-35 de ani, tineri căsătoriţi şi investitori. Tipurile de apartamente dezvoltate sunt cu precădere cu una, două respectiv trei camere, cu suprafeţe de 35-75 mp. Sunt două motive pentru care se preferă aceste tipuri de apartamente (număr redus de camere și suprafețele mici): prețul la achiziție, precum și încadrarea în plafonul garantat de catre FNGCP în vederea achiziției de locuințe.

Pentru clienţii care preferă suprafeţe generoase, sunt recomandate zonele nou dezvoltate în arealul Clujului, şi anume Bună Ziua, Europa, strada Câmpului, locaţii unde sunt dezvoltate preponderent apartamente de 2, 3, 4 camere, cu suprafeţe de 55-100 mp.

În tabelul de mai jos este prezentată evoluţia preţurilor medii pentru proprietăţi imobiliare noi, analiză realizată diferenţiat pe zone, comparând anul 2014 cu anul 2015.

ct2

Oferta pe segmentul chiriilor scade. Ce se întâmplă cu cererea?

În plin „sezon al chiriilor”, o analiză realizată de Imobiliare.ro în cinci mari centre universitare ale țării (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași) relevă o scădere importantă a ofertei de apartamente disponibile spre închiriere.

tranzactie imobiliaraLuând ca reper luna august, în care o bună parte dintre proprietari încep să-și promoveze locuințele în așteptarea noului an universitar, datele colectate de Imobiliare.ro semnalează o diferență de 18,45% a numărului de oferte noi apărute în piață, de la 8.500 de anunțuri în 2014, la mai puțin de 7.000 în 2015. Tendința descendentă este resimțită într-o măsură diferită în orașele analizate.

“Scăderea volumului de apartamente de închiriat din marile orașe poate fi pusă, cel puțin în parte, pe seama stabilizării pieței achizițiilor și a reluării unei tendințe ascendente a prețurilor. Proprietarii sunt, probabil, mai optimiști și încep să-și recapete curajul de a-și scoate locuințele la vânzare, în loc să-și continue așteptarea și să se mulțumească cu veniturile obținute din închiriere. Cel mai afectat de această criză de oferte este orașul Cluj-Napoca. Totuși, 7.000 de apartamente scoase pe piață într-un interval de 30 de zile este mult sub cerere”, apreciază Adrian Erimescu, directorul general Imobiliare.ro.

  Continuă să citești

Vrei să găseşti apartament de închiriat? În 2015 e mai greu decât anul trecut (Studiu)

“Trebuie să se decidă repede, apartamentele bune nu prea stau pe piaţă”. E recomandarea de agent imobiliar pentru o studentă clujeană în căutare de locuinţă de închiriat la Cluj.

Cifrele unui portal imobiliar care intermediază oferte: în orașul de pe Someș, oferta de închirieri apartamente s-a diminuat cu 22% în plin sezon de închirieri (în august 2015 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut). O analiză a Imobiliare.ro realizată în cinci mari centre universitare ale țării (București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași) relevă o scădere importantă a ofertei de apartamente disponibile spre închiriere. “Luând ca reper luna august, în care o bună parte dintre proprietari încep să-și promoveze locuințele în așteptarea noului an universitar, datele colectate de Imobiliare.ro semnalează o diferență de 18,45% a numărului de oferte noi apărute în piață, de la 8.500 de anunțuri în 2014, la mai puțin de 7.000 în 2015″, arată studiul. Clujul e cel mai afectat.

“Scăderea volumului de apartamente de închiriat din marile orașe poate fi pusă, cel puțin în parte, pe seama stabilizării pieței achizițiilor și a reluării unei tendințe ascendente a prețurilor. Proprietarii sunt, probabil, mai optimiști și încep să-și recapete curajul de a-și scoate locuințele la vânzare, în loc să-și continue așteptarea și să se mulțumească cu veniturile obținute din închiriere. Cel mai afectat de această criză de oferte este orașul Cluj-Napoca. Totuși, 7.000 de apartamente scoase pe piață într-un interval de 30 de zile este mult sub cerere”, apreciază Adrian Erimescu, directorul general Imobiliare.ro.

În Cluj, oferta de închirieri apartamente s-a diminuat cu 22% în perioada menționată, de la 1.846 la 1.432 de apartamente. Dintre proprietățile apărute pe piață luna trecută, 39% erau garsoniere (față de 42% în 2014), 41% aveau două camere (în creștere de la 39%), iar 15% erau locuințe cu trei camere (comparativ cu 16% în anul precedent). Spre deosebire de celelalte orașe analizate, în Cluj ponderea apartamentelor cu patru camere și mai mult a consemnat doar o creștere ușoară, de la 3% la 5%.

Sursa: Actual de Cluj

Piața apartamentelor vechi

Preţurile la apartamentele vechi au evoluat în mod diferit de la un cartier la altul. Spre exemplu, în cartierele Zorilor, Mărăşti, Gheorgheni, cererea pentru apartamente (achziţie sau închiriere) a crescut deoarece aici sunt amplasate principalele centre universitare şi totodată multe clădiri de birouri în care funcţionează companii care au creat noi locuri de muncă în domeniul IT și nu numai, cu salarizări peste medie. Din acest motiv, în astfel de zone creşterea preţurilor a fost semnificativă: aproximativ 10% pe parcursul anului 2014, continuând trendul ascendent şi in anul 2015. Datorită cererii pentru chirii, zona a fost preferată pentru cumpărătorii-investitori, care au achiziţionat aici apartamente cu scopul închirierii.

Principalii clienţi pentru apartamentele din cartierul Mănăştur și Grigorescu îi reprezintă familiile cu un buget mai mic care caută apartamente de două şi trei camere compatibile cu programul ,,Prima Casă”.

Continuă să citești

Tranzacții în Cluj: Casele se cumpără cu ”banul jos”

Cele mai multe case vândute în 2014 în Cluj-Napoca au fost achitate cash. În total, cumpărătorii au achitat cu ”banul jos” o sumă de 24,4 milioane de euro.

http://www.dreamstime.com/stock-image-cluj-napoca-theater-center-city-image38869441

Anul trecut, în Cluj-Napoca, au fost tranzacționate 363 de case, pentru care cumpărătorii au achitat, în total, 35,3 milioane de euro, potrivit broșurii ”Tranzacții Imobiliare Cluj-Napoca 2014”, realizată de compania Veridio în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Din această sumă, cea mai mare parte – 91% – a fost achitată din finanțare proprie, în timp ce restul de 9%milioane de euro a provenit din finanțare bancară.

Continuă să citești

Centrul – oricând la mare căutare

Tineri moderni, oameni de afaceri, studenţi străini sau expaţi veniţi pentru business, cu aşteptări mari şi gusturi sofisticate sunt doar câteva dintre categoriile de clienţi care, aflaţi în căutare de apartamente, pun pe primul loc în listă centrul oraşului.  E locul cu palate şi imobile clasate ca monumente istorice, cu pieţe şi zone pietonale, locul unde eşti aproape de zonele de terase şi unde sunt concentrate instituţii, sedii de unităţi de învăţământ şi cafenelele Capitalei Europene a Tineretului în 2015. Preţurile sunt mai ridicate decât în alte zone, dar să locuieşti ultra-central are avantajele proximităţii de servicii şi zone bune. Cât despre cei care cumpără locuinţe în centru ca investiţii – aceştia trebuie să fie pregătiţi cu bugete mai mari decât pentru orice altă zonă a oraşului, dar, o dată investiţiile făcute, veniturile din chirii sunt şi ele peste cartierele „concurente”.

Continuă să citești

Student în Cluj? Vezi cam ce chirii poţi să găseşti în vara imobiliară

 

“Mi se par foarte scumpe”. Aceasta este prima reacţie în faţa ofertelor a unei viitoare studente la Medicină Cluj, interesată de un apartament de o cameră sau două, într-un bloc nu foarte îndepărtat de locul unde urmează să înceapă cursurile de an I. Printre oferte, locuinţe pentru care viitoarea studentă are de plătit: 370 de euro, 500 de euro, 550 sau chiar 700 de euro. “Decizia trebuie luată destul de repede, pentru că apartamentele se închiriază în câteva zile, în această perioadă”, e sfatul unui agent imobiliar, în perioada vacanţei de vară. Totuşi, ofertele care trec de 500 de euro pot fi găsite pe site-urile unde au fost postate chiar şi la interval de 2-3 săptămâni de precedenta căutare.

În plină febră a pieţei chiriilor (cu câteva săptămâni înainte de începerea noului an universitar), portalul Imobiliare.ro a lansat un proiect dedicat acestei pieţe, derulat exclusiv online în perioada 27 august – 30 septembrie: târgul de chirii. Prețurile pornesc de la 125 de euro pe lună pentru o garsonieră în Brașov, de la 150 de euro lunar pentru un apartament cu două camere din București și de la 180 de euro pe lună pentru un apartament cu trei camere din Timișoara. Oferta târgului cuprinde, în momentul lansării, peste 12.000 de garsoniere și apartamente cu două, respective trei camere scoase la închiriat în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Timișoara şi Iași. În plus, studenții pot selecta proprietăți în funcție de distanța față de universitate.

Continuă să citești

Când îţi cumperi locuinţa? „Una dintre tendințele perioadei de boom imobiliar revine pe piaţă”

Dacă aţi căutat, căutaţi sau aveţi cunoştinţe care caută printre ofertele de pe piaţa locală în speranţa de a identifica o locuinţă (decentă la capitolul calitate şi nu de neatins la capitolul buget) aţi putut constata că nu e simplu de găsit. Aţi văzut poate preţuri care trec uneori mult peste 1.200 euro/mp, locuinţe în zone fără servicii sau greu accesibile, apartamente în blocuri vechi în care trebuie să mai investiţi considerabil ori în blocuri încă nerealizate şi despre care nu aveţi garanţia că vor ajunge la stadiu real (cu tot cu acte) în perioada următoare, ridicate de dezvoltatori care nu au întotdeauna cel mai bun “CV” în piaţa locală. Şi,totuşi, în Cluj se cumpără, chiar la stadiu de proiect. Sau cel puţin aşa spun (constată) agenţii imobiliari care au putut să vadă astfel de comportamente şi în vremuri de efervescenţă imobiliară de boom ante-criză, când activau în aceeaşi piaţă.

Continuă să citești