Ce văd pietonii în centrul comercial: multe cafenele, dar și vitrine goale și puține spații de retail vestimentar, altele decat cele de tip outlet/second hand. Cum descriu consultanții imobiliari situația: chiriile sunt încă ridicate și traficul pietonal insuficient, așa că inevitabil există și o serie de operatori care evită centrul sau care nu își pot susține activitatea. La fel ca în cazul celorlalte segmente imobiliare, și în ceea ce privește spațiile comerciale Clujul e cel mai scump oraș din țară, în afara Capitalei.
Sectorul spațiilor comerciale a înregistrat o activitate în creştere în ultimul semestru al anului 2014, mai puțin intensă decât segmentul birourilor, dar peste segmentul industrial, arată o analiză a companiei de evaluare Darian. “Investitorii au acționat cu prudență și preferă achiziția unor centre comerciale existente pe care să le extindă și să le modernizeze, abandonând sau amânând dezvoltarea unor proiecte noi de centre comerciale în țară”, spun reprezentanții Darian. În București, spațiile comerciale situate pe arterele principale se închiriază cu 35 – 45 €/mp/lună, fără TVA, respectiv cu 18 – 23 €/mp/lună, fără TVA, pe artere comerciale secundare. Potrivit Darian, la nivel național, cele mai mari chirii s-au înregistrat în Cluj, Brașov, Timișoara, Sibiu și Iași. Clujul este cel mai scump oraș din provincie: cu prețuri de 15-21 euro/mp în cazul arterelor principale și 10-15 euro/mp pentru spațiile de pe artere secundare. Aceste prețuri sunt mai mari decât în oricare alt oraș din afara capitalei, inclusiv cele turistice, cu artere pietonale. Astfel, pe arterele principale chiriile medii sunt de 15-18 euro/mp în Timișoara, 12-20 euro/mp la Brașov, 8-18 euro/mp la Iași, 8,5-13 euro/mp în Constanța sau 7-12 euro/mp la Sibiu. Rata de neocupare ajunge la 15% în cazul spațiilor situate pe arterele principale în Cluj și crește la 20% în cazul străzilor secundare.
Rata de neocupare la nivel naţional este de aproximativ 13% pentru spațiile aflate pe arterele comerciale principale și de aproximativ 16% pentru cele aflate pe arterele comerciale secundare.
Sursa: Actual de Cluj