Arhive lunare: august 2019

Pretențiile proprietarilor în cea mai scumpă piață imobiliară din țară sar de 1.600 euro/mp, cea mai mare creștere dintre orașele mari într-un an

Prețurile apartamentelor scoase la vânzare în cea mai scumpă piață imobiliară din țară, Cluj-Napoca, au depășit în iulie suma de 1.600 de euro pe metru pătrat, conform unei analize imobiliare.ro.

Astfel, în Cluj-Napoca aşteptările proprietarilor de apartamente scoase la vânzare au crescut cu 1,1% în iulie, de la 1.589 la 1.606 euro pe metru pătrat util, în creștere cu 6,3% față de perioada similară a anului trecut, când apartamentele erau scoase la vânazre pentru 1.511 euro pe metrul pătrat util.

Este cea mai mare creștere anuală din toate marile orașe din țară, arată analiza.

Să mai spunem că, prin comparație, în București pretențiile proprietarilor au crescut cu 2,7% – apartamentele în Capitală se scot la vânzare,în medie, la 1.249 euro pe metrul pătrat, semnificativ mai puțin decât în Cluj-Napoca.

Sursa: Actual de Cluj