Cea mai scumpă piață imobiliară din țară, care a lăsat în urmă și capitala în ce privește valoarea prețurilor pentru imobilele tranzacționate, a crescut anul trecut cu nu mai puțin de opt procente, iar în acest an sunt așteptate în continuare creșteri considerabile ale prețurilor – în orice caz, nu o scădere, cum se aștepta de mai mulți ani.
Ghidul tranzacțiilor imobiliare publicat de Primăria Cluj-Napoca cu prețurile declarate la tranzacții arată că anul trecut piața din cel mai scump oraș din țară în ce privește tranzacțiile imobiliare, Cluj-Napoca, a crescut cu 8%, iar în acest an, în primele cinci luni ale anului – cu alte 3%. „Piața imobiliară din Cluj-Napoca a cunoscut și în 2018 o
activitate intensă, cu tranzacții imobiliare de peste 640 milioane de euro, în creștere cu 8% față de anul precedent”, arată raportul, întocmit de Veridio. „Din cele peste 214 milioane de euro tranzacționate în primele 5 luni ale anului 2019, achizițiile de apartamente ale persoanelor fizice rămân motorul pieței imobiliare, cu 64% din total, fiind finanțate în proporție de 83% din resurse proprii. Prețul mediu pe metru pătrat al celor 1.899 de apartamente tranzacționate în 2019 este de 1.333 euro/mp, cu 3,6% mai mare față de anul 2018. Vom vedea în ediția viitoare care vor fi cifrele aferente întregului an 2019”.
Ca o comparație valoarea totală a tranzacțiilor de anul trecut, de 642 milioane de euro, e mai mult decât dublă comparativ cu, de exemplu, 2014, când valoarea ajungea la 284 milioane de euro. Față de 2016 piața a crescut cu aproape jumătate, mai exact 41%.
Prețul pe metrul pătrat la apartamente, de departe cele mai tranzacționate active imobiliare în cea mai scumpă piață de gen din țară, a crescut și el considerabil: anul trecut acesta s-a cifrat la 1.287 euro, față de 1.000 de euro în 2016 sau 821 euro/mp în 2013.
Sursa: Actual de Cluj