Ne pregătim pentru asaltul cumpărătorilor?


Nevoia imobiliară a crescut anul trecut cu 4,2% față de 2014, iar peste jumătate dintre cei care au o astfel de nevoie vor să cumpere o locuință.

cumparatori real estatePotențialul pieței rezidențiale autohtone, reflectat concret în cererea de locuințe, s-a intensificat în 2015 comparativ cu anul precedent, relevă un studio de piață realizat deImobiliare.ro. Astfel, 40,1% dintre cei chestionați au declarat că au o nevoie imobiliară activă, în creștere cu 4,2 puncte procentuale față de nivelul consemnat în 2014 (respectiv 35,9%). Avansul a fost generat aproape exclusiv de creșterea interesului pentru achiziția de proprietăți imobiliare, în vreme ce segmentul de închirieri a rămas relativ stabil.

”În raport cu anii trecuți, crește ponderea celor care au o nevoie imobiliară imediată și a căror așteptare este să își soluționeze această nevoie în mai puțin de o lună. Aproape 41% dintre cei interesați să cumpere au deja o locuință. Prețul rămâne cel mai important criteriu de alegere a proprietății, în timp ce vechimea imobilului contează pentru 21.4% dintre respondenți. Mediul online își consolidează rolul ca sursă principală de informare, chiar dacă rețelele sociale nu capitalizează deocamdată la acest capitol”, arată Adrian Erimescu, directorul general Imobiliare.ro. Dintre cei care au recunoscut că au o nevoie imobiliară activă, mai mult de jumătate, respectiv 55,2%, își doresc să cumpere o locuință, în timp ce o pondere de 23,2% au nevoie să vândă. Pe de altă parte, 11% dintre respondenți vor să dea o proprietate în chirie, restul de 10,6% fiind interesați să ia în chirie.1

În ceea ce privește timpul alocat pentru încheierea unei tranzacții, majoritatea celor intervievați (43,5%) așteaptă să-și rezolve problema imobiliară într-un interval mai mare de șase luni; la polul opus, 19,7% dintre aceștia au o nevoie imobiliară urgentă, pe care sunt nevoiți să o îndeplinească în mai puțin de o lună. Față de anul 2014, se constată o ușoară creștere a nevoilor imobiliare urgente, de la o cotă de 15,4%, la 19,7%.

2

Dintre potențialii cumpărători, 38,3% s-ar afla la achiziția primei lor locuințe, în timp ce 40,7% au deja o casă, dar își doresc una nouă. Nu în ultimul rând, restul de 21% ar vrea să cumpere un imobil pentru a-l închiria. Cât despre modalitatea de plată, o pondere importantă, de aproape 40% dintre respondenții din această categorie, intenționează să facă plata cash pentru imobilul vizat, în timp ce aproximativ 60% declară că vor contracta un credit bancar.

3

Sursa: cpi.mobiliare.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.