”Prima Casă” continuă și în 2016, cu dobândă mai mică


Programul “Prima Casă“ va fi continuat, pentru anul 2016 fiind alocat un plafon total de garantare în valoare de 1,5 miliarde de lei.

imobiliare noiPotrivit unei Hotărâri adoptate la finalul anului trecut de către Guvernul României, din plafonul total de 1,5 miliarde de lei, o sumă de 200 de milioane de lei va fi eliberată ca urmare a rambursărilor creditelor la scadență și/sau anticipate, a lichidării creditelor acordate inițial în cadrul programului în vederea acordării de garanții pentru achiziționarea sau construirea unei noi locuințe.

”De asemenea, pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, prin actul normativ adoptat va fi diminuată rata dobânzii prin reducerea marjei maxime aplicate ROBOR 3M de la 2,5% la 2%”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului Noul nivel al costurilor totale se va aplica tuturor solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul programului “Prima Casă“ aflate în curs de analiză la data intrării în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern.

De la lansarea programului, în 2009, până în prezent au fost acordate peste 166.000 garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3,2 miliarde de euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde de lei. În cursul anului trecut, au fost emise 30.070 de garanții în valoare de 2,52 miliarde lei.

Garanţiile pentru creditele destinate achiziţiei sau construcţiei de locuinţe în cadrul Programului se acordă numai în lei, de către finanţatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare.

Sursa: www.cpi.imobiliare.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.