Colaborarea prin exclusivitate


strategy-102-real-estate1-pop_178Colaborarea proprietarilor cu agentiile imobiliare in baza unui contract de exclusivitate nu este prea des intalnita la noi. Acest segment ocupa in jur de 5% din piata clujeana de real estate. Avantajele aduse de folosirea corecta a acestui tip de reprezentare sunt multiple, dar necunoscute pentru majoritatea clientilor sau cel mai adesea neintelese corect. Aceasta modalitate este deseori considerata un blocaj.

Contractul cu exclusivitate se încheie intre client si o singura agentie imobiliara si presupune acordarea exclusiva a dreptului de reprezentare in cazul unei vanzari, inchirieri sau cumparari.

Avantajele unei oferte cu exclusivitate pentru vanzator:

  • publicitate mai intense care inseamna vanzare mai rapida; in cazul in care o oferta este listata in portofoliul unei singure agentii, aceasta aloca un buget mai mare pentru publicitatea acestei oferte, fiind asigurata de faptul ca vanzarea se va face exclusiv prin aceasta;
  • un comision favorabil negociat inainte ca oferta sa aiba vreun client; in foarte multe cazuri agentiile pot oferi un comision mai avantajos ofertelor exclusive;
  • un agent care va reprezinta interesele va poate ajuta ca oferta sa fie corect pozitionata, sa ajunga tintit la cumparatorii calificati din piata si sa gestioneze procesul de prezentare si negociere;
  • veti avea cu siguranta de castigat prin prisma unei informari mai corecte, bazate pe cunoasterea mai buna a proprietatilor din partea agentilor care le reprezinta la vanzare;
  • agentia dezvolta strategii de promovare, marketing si vanzari personalizate, pentru fiecare proprietate in parte;
  • economie de timp si bani: ne ocupam de evaluare, de problemele legale, de fotografierea si promovarea proprietatii.

Dezavantajele unei oferte fara exclusivitate pentru vanzator:

  • agentia imobiliara, in foarte multe cazuri, nu publica contra cost oferta, ea oferind informatia doar portofoliului de clienti ce vin la agentie si sunt interesati de ceva similar;
  • comisionul poate fi negociat doar dupa gasirea unui cumparator, ceea ce creaza o situatie nefavorabila pentru aceasta negociere;
  • apeland la serviciile mai multor agentii imobiliare, nu va puteti astepta la nici un fel de strategie de marketing din partea acestora deoarece probabilitatea de a munci degeaba este foarte mare, acestea alocand un buget foarte mic sau deloc pentru aceste situatii;
  • nu poate fi omis nici cazul unei slabe organizari in care agentii nici nu afla de oferta, sau ea pur si simplu se rataceste in baza de date, printre alte cateva sute de oferte similare.

Avantajele unei oferte cu exclusivitate pentru cumparator:

  • publicitate intensa, care inseamna gasirea rapida a proprietatii dorite
  • vizualizarea intregului portofoliu de oferte al Agentiei; prin acordarea exclusivitatii agentia are o siguranta ca actiunile intreprinse nu au niciun factor de risc, nu au in fata un cumparator fals sau care inseala agentia
  • comision 0% sau comision mai mic negociat inainte ca proprietatea sa fie gasita, ceea ce favorizeaza cumparatorul;
  • cel mai important aspect este economisirea de timp si bani pentru client (clientul nu mai cauta oferte singur, nu mai da telefoane sau consuma benzina, nu mai pierde timp vorbind cu diverse agentii si vizionand zeci de oferte bune sau mai putin bune)
  • luarea celei mai bune decizii (Agentia se va ocupa de cererea clientului pentru a gasi si oferi toate ofertele compatibile de pe piata, astfel incat clientul sa poata lua cea mai buna decizie);
  • increderea in informatiile furnizate de catre Agentie (este important ca agentul sa cunoasca foarte bine clientul si dorintele sale si sa furnizeze corect informatiile despre proiecte, iar clientul sa aiba incredere ca aceste informatii sunt reale, iar sfaturile Agentiei sunt numai pentru a apara interesul clientului).

Cu siguranta, maximizarea pretului de vanzare este argumentul major. Insa, in lipsa instrumentelor necesare pentru distributia ofertelor in cadrul unui sistem adaptat la necesitatile pietei romanesti, agentul exclusiv poate doar in anumite cazuri sa ofere acest avantaj clientului at https://www.cashhomebuyers.io/iowa/.

Cu instrumentele necesare, un agent imobiliar poate sa ofere facil servicii de calitate clientului si sa raspunda la nivelul asteptarilor acestuia.

Puneti-va urmatoarele intrebari si va veti da seama singuri daca reprezinta sau nu un avantaj, contractul de exclusivitate:

  • cati agenti imobiliari au venit sa vada oferta dumneavoastra de la agentiile imobiliare la care ati sunat si ati lasat oferta ?
  • cati dintre agentii care au venit o data au mai revenit si de cate ori ?
  • in cate publicatii v-ati vazut publicata oferta dumneavoastra ?
  • cat timp trece asteptand langa telefon un apel de la agentiile imobiliare la care ati lasat oferta si cate dintre acestea va suna macar
  • cate agentii va informeaza in ce stadiu se afla procesul de vanzare al ofertei dumneavoastra?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.