O casă nouă fără „surprize”: 8 lucruri la care să fii atent!


Mulți cumpărători neglijează o serie de aspecte în măsură să le afecteze calitatea locuirii pe termen lung.

În procesul de achiziție a unei locuințe, cumpărătorii caută, de regulă, ca aceasta să răspundă preferințelor personale în materie de preț, localizare, finisaje etc. Potrivit dezvoltatorului imobiliar Adama, mulți uită însă de un ultim pas extrem de important pentru a-și asigura o locuire fără griji pe termen lung: procesul de predare-primire a proprietății. În cazul unei locuințe noi mai ales, acest din urmă pas este esențial, putând scoate la iveală probleme importante.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photos-couple-coming-to-see-new-flat-happy-smiling-married-focus-man-image51606328

Recepția apartamentului include mai multe direcții de acțiune. Cea dintâi constă în verificarea atentă a proprietății din punct de vedere juridic, incluzând aici autorizația de construire, procesul-verbal de recepție a lucrării, cadastru etc. De fapt, această verificare ar trebui făcută și în momentul în care se realizează dezmembrarea apartamentului și se face cadastrarea locuinței. Al doilea pas este verificarea tehnică, ce poate varia puțin în funcție de fiecare caz în parte – pentru apartamentele aflate la ultimul etaj, spre exemplu, clientul ar trebui să vină însoțit de un expert în terase și acoperișuri.

Apelează la un specialist!
Verificarea tehnică poate lua, în esență, două forme: una la nivel de vicii aparente, când clientul vine singur și constată starea apartamentului la momentul la care îl preia, și alta mai profundă, la nivel de eventuale vicii ascunse, când se solicită prezența unui expert tehnic în măsură să întreprindă și verificări pentru depistarea unor vicii ascunse. Un dezvoltator serios ar trebui să permită clienților să vină însoțiți de orice tip de specialist (expert în hidroizolații, instalații, structură de rezistență etc.) și să pună la dispoziția acestora cartea tehnică a proiectului; pe de altă parte, cumpărătorii ar trebui să se intereseze îndeaproape de pregătirea persoanei la care apelează.

„De preferat este ca recepția apartamentului să se realizeze în prezența unui reprezentant al constructorului sau a unui inginer din partea dezvoltatorului – o persoană avizată, capabilă să răspundă întrebărilor de ordin tehnic venite din partea clientului.”

Iată însă, la modul general, aspectele la care ar trebui să fie atent un cumpărător de locuință nouă:

1. Instalații electrice – verificarea tabloului electric, a siguranțelor și a puterii instalate;
2. Instalații sanitare – funcționarea pompelor, a sistemului de recirculare a apei și a celui de evacuare a apei și deșeurilor menajere;
3. Aspecte tehnice ale clădirii – structura de rezistență este cel mai important aspect;
4. Lifturi – buna funcționare și valabilitatea verificărilor;
5. Finisaje – materialele folosite trebuie să corespundă celor menționate în proiect, prizele trebuie să funcționale, parchetul să nu aibă rosturi distanțate, părțile mobile ale tâmplăriei PVC să nu aibă probleme etc.
6. Instalații termice – buna funcționare a centralei termice, a caloriferelor și a aparatelor de aer condiționat (dacă există);
7. Părțile exterioare – balcoanele, terasele și aspectul finisajelor, existența unei pante de scurgere către gurile de preluare a apelor pluviale (recomandate sunt și testele la fața locului), stabilitatea balustradei etc.
8. Ghenele de instalații în băi și bucătării – ghena să fie curată, fără apă și scurgeri pe coloane.

Atenție la întreținerea ulterioară a proprietății!
În procesul-verbal încheiat la recepția apartamentului, ar trebui menționate toate problemele și viciile aparente constatate în timpul vizitei, împreună ci un timp alocat pentru remediere. Citirea indexului de la contor trebuie și ea menționată în acest document. Clientul ar trebui să se și asigure că plata facturilor la utilități este efectuată la zi, întrucât furnizorii de utilități nu acceptă transferul în cazul unor facturi restante.

În momentul recepției, clienții ar trebui să primească un manual de utilizare a apartamentului, în care să fie clar menționate toate detaliile necesare pentru o bună funcționare și întreținere. Ulterior mutării, verificarea atentă de la început trebuie dublată de o întreținere corespunzătoare – folosirea unor materiale potrivite de curățenie pentru parchet, aerisirea încăperilor pentru îndepărtarea umidității, efectuarea unui reglaj pe an la tâmplărie și schimbarea periodică a garniturilor etc.

 

Sursa: www.imobiliare.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.