În ultimii ani, principala preocupare a băncilor din România a fost aceea de a reda clienților încrederea în împrumuturile bancare. Acum însă, se pare că românii încep să aibă prea multă încredere în aceste produse. Simțind apetitul pentru creditare, băncile încep să reinventeze creditul doar cu buletinul, ceea ce conduce la o perspectivă îngrijorătoare. Potrivit calculelor BNR, avansul din ultimii doi ani este unul sustenabil, dar depășirea acestuia poate arunca România într-un nou val de frenezie bancară. Pentru a evita această situație, BNR întocmește deja planuri de restricționare a creditelor pentru pesoanele fizice. s560x316_romanii-pot-calatori-in-republica-moldova-numai-cu-buletinul-de-identitate-18508043

În ultimii doi ani, împrumuturile populației au avut un avans de 20%, ceea ce este un procent catalogat drept rezonabil, de către oficialii BNR. Dar dacă se păstrează trendul de creștere și se atinge pragul de 30%, atunci România intră într-o nouă etapă de risc bancar. Creditul Prima Casă a jucat un rol important în această situație, după cum arată statisticile BNR.

Creditul în lei pentru populație este singura porțiune care crește semnificativ, începând din 2013, cu 20%, în acest interval de timp. Este nevoie ca această creștere să fie monitorizată cum se cuvine de către bănci și de noi. Pot să vă spun că, în ceea ce privește Banca Națională, analizăm măsura în care este nevoie, este util, este oportun să intervenim în acest proces cu noi instrumente macroprudențiale, în vederea evitării repetării unui boom, a unei fericiri maxime, cum a fost până în 2008, dar care probabil nu se va repeta, pentru că atunci, încă în etapa post-comunistă, nu cunoscusem ce înseamnă recesiune”, explică Eugen Rădulescu, directorul direcției Stabilitate Financiară din BNR.

În momentul în care programul Prima Casă va deveni o amenințare, va fi întrerupt

Momentan, programul Prima Casă nu constituie o amenințare, iar prin urmare, el va continua să funcționeze. Această tradiție va fi întreruptă însă în momentul în care creditele populației vor deveni nesustenabile. Până atunci însă, sfatul oficialilor BNR către bănci este să încerce echilibrarea creditării către populație cu împrumuturi acordate companiilor. Momentan, acest capitol este deficitar. (continue reading…)