Arhive etichete: boom

Ce s-a intamplat cu chiriile 2015?

Vara anului 2015 a reprezentat cresteri in valorile chiriilor dar si stagnari ale proprietatilor cu suprafete mari. Astfel putem vorbi de o ironie a pietei imobiliare in domeniul chirii rezidential.

Preturile apartamentelor de 1-2 camere au tins spre o crestere nejustificata, pe cand proprietatile cu 4+ camere, situate in zone rezidentiale precum Andrei Muresanu, Buna Ziua, Gheorgheni, cu preturi cuprinse intre 900-1200 euro, intalnesc o perioada de stagnare. Comparativ cu perioadele similare ale ultimilor 2 ani, cand aceste proprietati se inchiriau cu usurinta catre familii dar in special catre expati, vara si toamna anului 2015 pare a fi compromisa prin lipsa acestor nise de chiriasi.

 

Ce determina cresterea? Este acesta un boom sau un fals temporar?

Constructiile noi ce au “inflorit” peste noapte in ultimele 12-24 de luni ofera investitorilor ocazia perfecta pentru a investi cu scop de inchiriere ulterioara. Desigur, oferta in campul vanzarilor fiind in crestere, preturile per metru patrat cunosc si ele un salt in fata. Astfel, noii proprietari isi calculeaza investitia in functie de profit. Pe de alta parte, proprietarii vechi, resimt concurenta si pe baza teoriei “vecinu are”, decid sa creasca preturile chiriilor desi investitiile si renovarile sunt slab notabile.  Spre exemplu, un apartament de doua camere, 60 mp in constructie 2015, se inchiriaza cu 900-1,000 euro (foto)

1IMG_5666

Sfarsitul verii infuenteaza in mod considerabil piata chiriilor datorita valului de studenti ce iau cu asalt orasul in fiecare an, cautand chirii cu preturi intre 150 si 800 euro, de la garsoniere la penthouse-uri cu 3-4 dormitoare.

Dar este oare aceasta crestere una falsa, temporara?

Utilizand ca ipoteza teoria suprasaturatiei, aceasta crestere aparent nejustificata din prisma clientilor chiriasi, va intalni cu siguranta un punct de echilibru in care pretul chiriilor va fi direct proportional cu zona, calitatea si valoarea investitiei.