Spre deosebire de luna iunie, în iulie tendința de scumpire a fost resimțită și în marile orașe.

Ne aflăm în plin sezon estival, perioada tradițională a concediilor, în vreme ce piața locuințelor se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește obținerea finanțărilor, din două direcții: majorarea avansurilor pentru creditele ipotecare standard și epuizarea treptată a fondurilor pentru programul Prima Casă. În ultima lună, majorarea pretențiilor vânzătorilor de apartamente relevă însă optimismul acestora.

Bucuresti vara

Astfel, la nici trei luni de la intrarea în vigoare a legii dării în plată, piața rezidențială autohtonă tinde să revină pe un făgaș ascendent al prețurilor. În luna iulie, Indicele Imobiliare.ro a consemnat o creștere de 1,5% a sumei medii solicitate la nivel național pentru apartamentele disponibile spre vânzare (noi și vechi), de la 1.020 la 1.035 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna precedentă, această tendință se resimte și în marile orașe ale țării, inclusiv în București. Față de perioada similară a anului trecut, prețurile actuale sunt, per ansamblu, cu 9,6% mai ridicate. (continue reading…)