Noile reglementari privind programul Prima Casa


Actul adițional al convenţiei de garantare elaborat de FNGCIMM în colaborare cu Asociaţia Română a Băncilor, va optimiza activitatea de acordare a garanţiilor şi de soluţionare a cererilor de plată.

În data de 5.11.2015 a avut loc întâlnirea dintre Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Asociația Română a Băncilor unde, în cadrul Comisiei de Creditare, reprezentanții FNGCIMM au prezentat celor 38 de reprezentanți ai instituțiilor bancare partenere, Actul adițional la convenția plafon de garantare, ce va fi adoptat în perioada imediat următoare.

Poziția exprimată de FNGCIMM a întrunit adeziunea reprezentaților bancari, care la rândul lor au înaintat propuneri și amendamente, în urma discuțiilor rezultând cu claritate elementele de noutate ce vor fi aduse prin acest act aditional.

prima-casa-agentie-imobiliara

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii dorește să informeze beneficiarii și partenerii bancari participanți în cadrul programului Prima Casă despre recentele modificări și completări aduse programului, prin intrarea în vigoare a Ordinului nr.1119/2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice, publicat în Monitorul Oficial în data de 28.09.2015, care operaţionalizează următoarele facilităţi suplimentare oferite beneficiarilor:

– Beneficiarii programului vor avea posibilitatea achiziționării unei noi locuințe în cadrul Programului Prima Casă, cu suprafață utilă mai mare sau cu o valoare mai mare decât locuința achiziționată /construită inițial prin program, cu condiția ca locuința achiziționată sau construită inițial să fie înstrainată prin vanzare-cumpărare cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare –cumpărare a noii locuințe, iar creditul acordat inițial în cadrul Programului să fie lichidat până la data încheierii contractului de vanzare-cumparare a noii locuințe, care va beneficia de garanția statului în această nouă etapă a Programului.

– Plafoanele anuale de garantare vor fi gestionate în sistem revolving, astfel încât se va asigura continuitatea programului. Sumele eliberate ca urmare a rambursărilor creditelor acordate în cadrul Programului la scadență sau anticipat, precum și ca urmare a lichidării creditelor acordate inițial pentru a achiziționa/construi o nouă locuință în cadrul Programului, vor reîntregi plafonul total al garanțiilor și se vor utiliza de către finanțatori pentru acordarea de noi garanții.

– Majorarea perioadei de executare a garanțiilor și implicit a perioadei în care beneficiarii vor putea plăti ratele restante. Plata garanției acordate în cadrul programului, se va efectua în maximum 90 de zile de la formularea cererii de plată și nu în maximum 90 de zile de restanță.

– A fost detaliată modalitatea în care finanţatorii pot renunța la cererile de plată, precum şi posibilitatea repunerii beneficiarului în drepturile și obligațiile aferente contractelor de credit și de garantare, după ce plata garanției a fost efectuată. Retragerea cererii de plată se poate efectua până în penultima zi de efectuare a plății valorii de executare a garanției de către Ministerul Finațelor Publice, beneficiarul putând recurge o singură dată la această facilitate.

– A fost reglementată situația de preluare/cedare a locuinței și a finanțării garantate, respectiv situația în care soția sau soțul preia sau cedează dreptul de proprietate dobândit prin achiziţionarea/construirea unei locuinţe în cadrul programului, ca urmare a adoptării regimului matrimonial al separației de bunuri, prin convenție matrimonială.Ordinul intră în vigoare începând cu data de 01.10.2015, dată de la care vor fi înlocuite și formularele utilizate în prezent în cadrul activităţii de garantare Prima Casa, cu cele aprobate prin Ordinul nr.1119/2015.

Sursa : www.fngcimm.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.